miercuri, 1 iunie 2011

A zis DA!!!

 
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că  nimic pe această lume nu se compară cu acel moment... Am trăit-o pe pielea mea, cum s-ar spune.

Clipa în care după multe ore - sau chiar luni în cazul meu - petrecute visând, imaginând, după multe frământări şi speranţe, răsturnări de situaţie ...primeşti răspunsul. Şi el este APROBAT!!!
Mai ales după munca intensă depusă de echipa de proiect, alcătuită din membri tuturor departamentelor Team Work.

Ei bine da, a fost una dintre cele mai mari bucurii pentru mine sa văd că proiectul nostru, Trainer's Laboratory - Experience non-formal training tools!
, care în urmă cu câteva luni era micuţ, dar voinic, a fost aprobat pentru finanţare prin programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 4.3 – Proiecte de formare şi reţele, aflat sub umbrela  A.N.P.C.D.E.F.P (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale).

Acest proiect este un Training Of Trainers internaţional care îşi propune să îi înveţe pe participanţi cum să creeze noi metode şi instrumente de educaţie non-formală. La curs vor lua parte 23 de traineri, viitori traineri şi lucrători de tineret, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, din 7 ţări europene – Austria, Bulgaria, Danemarca,  Italia, Portugalia, România şi Turcia. Participanţii vor fi implicaţi în activităţi de educaţie non-formală, planificate tematic pe zile astfel încât să treacă printr-un proces de învăţare complex  - cunoaştere şi interculturalitate, training despre metode de educaţie non-formală, conceperea unor noi metode şi instrumente de educaţie non-formală, experimentarea acestora în cadrul grupului şi evaluarea lor. Cursul este planificat pentru perioada 29 Iulie-06 August 2011, urmând să aibă loc la Braşov. La finalul său, participanţii vor realiza o broşură care va descrie noile metode.


Mulţumesc şi felicit echipa interdepartamentală Team Work căreia i se datorează această reuşită! Încă o dată se dovedeşte că numele ni se potriveşte întru totul.
 
Oana Dumitrescu

5 comentarii:

  1. Salutare!Nu credeti ca activitatea unui ONG ar trebui sa se concentreze mai mult pe ,,sa faci ceva pentru comunitate'' si nu pe ,,sa faci ceva pentru tine'' ? Multumesc. Adrian.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi se pare ca daca cineva vrea sa se implice in activitatea asta nu o face din egoism , sa invete ceva pentru sine, ci ca sa se dezvolte ca persoana si sa poata sa-i ajute mai departe pe altii. Daca observi, varsta de inscriere este pana in 30 de ani, deci persoana tinere, dinamice si care probabil vor fi selectionate in urma unui cv sau interviu ca sa nu fie vorba de troli incuiati la minte, ci de oameni care vor sa faca cu adevarat ceva.
    Felicitari TEAM WORK pentru initiativa si ma bucur foarte mult ca ati primit aprobarea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Adrian, scuza-ma ca te intreb, dar tu ne cunosti activitatea? Team Work are multe proiecte adresate comunitatii. In plus, proiectul asta este adresat dezvoltarii profesionale a tinerilor. Oare nu fac si ei parte din comunitate?

    RăspundețiȘtergere
  4. vreau si eu sa particip la acest curs. ce trebuie sa fac?

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna, acest proiect se adreseaza in primul rand trainerilor. Este un curs special destinat pentru traineri, viitori traineri si lucratori de tineret. In mod indirect, el se adreseaza totusi unui numar larg de oameni.

    @Anomin 1, imi pare rau dar, selectia partenerilor s-a facut inainte ca proiectul sa fie depus spre aprobare.

    @Anca, nu mai e nevoie sa spun ca ai mare dreptate.

    @Anonim 2 Multumesc mult pentru aprecieri si sustinere.

    @Adrian: In afara argumentelor date de Anca, iti pot spune ca acest proiect se adreseaza comunitatii prin aceea ca oamenii pregatiti in proiect (traineri) se vor intoarce la ei in organizatii si vor fi mai bine pregatiti pentru a face proiecte si pentru a tine cursuri in diferite domenii unor participanti care la randul lor vor face proiecte de mai buna calitate. Participantii nostri vin din organizatii care au proiecte foarte interesante si utile ce vin in sprijinul unei categorii largi de persoane: tineri, studenti, persoane cu dizabilitati, persoane din categorii dezavantajate, unii dintre ei au proiecte cu tari aflate in situatii de razboi. Este efectul bulgarelor de zapada :)Pentru mai multe detalii despre aceste proiecte, te invit sa arunci o privire pe site-urile lor:
    - organizatia Akzente din Salzurg, Austria: http://www.akzente.net/
    - organizatia Youth in Progress din Graz, Austria: http://www.youthinprogress.org/
    - organizatia Sport Club for Integration Vitosha din Sofia, Bulgaria: http://www.vitoshabg.com/
    - organizatia Crossing Borders din Humlebaek, Danemarca: http://www.crossingborder.org/
    - organizatia Jump In din Poggiardo, Italia: http://www.jumpinweb.eu/ etc.

    Altfel, sunt perfect de acord cu tine ca activitatea ONG-urilor ar trebui sa vina in sprijinul comunitatii si as vrea sa inteleg ce te face sa spui ca acesta este un proiect "pentru sine" si cine este acest "sine"? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere