După faptă, si răsplată!

Dacă un meteorit ar cădea în Piaţa Universităţii sau dacă s-ar da, în sfârşit, în funcţiune pasajul de la Basarab, s-ar putea ca oamenii să se mire, să se sperie, să se întrebe, să nu le vină să creadă, să sune un prieten şi să dea vestea mai departe. Dar în mod cert nimeni nu ar căsca ochii atât de mari cât ştiu să-i caşte fetele noastre de la apartamentul Cutezătorii atunci când văd ceva ce le place.

Dacă vă mai amintiţi voi, vă povesteam despre ornamentele de Crăciun confecţionate împreună cu micuţii de la Şcoala Team Work, despre petrecerea de sărbători, despre licitaţie şi despre intenţia noastră de a le oferi copiilor cadouri personalizate, de a le aminti că după muncă, vine şi răsplata.

Să vă povestesc acum şi despre cum au fost primit cadourile, despre cât le-au plăcut şi despre cum ne-au asigurat că „astea-s mult mai faine decât dacă ne duceam la McDonald’s.”

Ce-i drept, n-a fost uşor să alegem cadourile potrivite, acelea despre care să ştim noi sigur că le-ar da ocupaţie şi motiv de laudă şi poveşti la şcoală. De la clame de păr la bebeluşi vorbitori ca-n reclamele de pe Disney Channel, ale noastre vroiau orice. Dar nimeni nu ştia care „orice” e cel mai sclipicios în ochii lor. Nici măcar ele. Exista, aşadar, riscul ca între o agrafă cu floricele, un set de acuarele şi o minge colorată, ele să prefere o un set de pixuri cu gel. Şi un asemenea risc, atunci când ne raportăm la făpturile din şcoala generală, e mai apăsător decât perspectiva unei astenii de primăvară în plină sesiune.

Dar norocul şi inspiraţia au fost de partea noastră. Agendele colorate şi cutiile uriaşe de puzzle le-au făcut să se agite ca nişte albine în stup, să debordeze de energie şi de argumente împotriva lecţiei propriu-zise de engleză. De ce să ne pierdem vremea cu treburi plicticoase, ca recapitularea sau verbul „to have” , dacă tot avem agende sclipicioase, de diferite culori pe care să ne scriem id-uri de mess şi poezioare, să desenăm inimioare şi flori de mac!

Ne-am conformat şi am transformat întreaga activitate ce se vroia a fi didactică într-o oră de recreaţie. Fetele ne-au mai spus câte un secret de-al lor, câte unul de-al Danielei Crudu ( nici nu ştiţi voi ce copii informaţi! ) , ne-au arătat o schema de dans de-a lui Michael Jackson, ne-au cântat o melodie de-a dreptul sfâşietoare despre iubiri neîmplinite şi aşteptări înşelate şi lacrimi şi plecări şi iar lacrimi, ne-au mai spus şi două-trei cuvinţele într-o limbă despre care ele credeau că ar fi engleză. Ne-au îmbrobodit cum au ştiut mai frumos şi mai copilăreşte.

Şi, la plecare ne-au mărturisit, cu toată sinceritatea, cu nişte mişcări stângace şi bătăi rapide din gene, că ele speraseră să le ducem în oraş, la McDonald’s, dar nu se supără dacă lăsăm pe altădată.

A fost bine… Şi bine c-a fost!