Nu ştim alţii cum sunt, dar pe noi, cei din echipa Departamentului Relaţii Internaţionale, ne apucă nostalgia când ne gândim la vara 2011. Cum să nu fim trişti, când toată vara am participat la proiecte internaţionale desfăşurate ȋn cadrul programului Tineret ȋn Acţiune (TiA), ne-am facut o grămadă de prieteni noi şi ne-am răsfăţat la munte şi la mare. Acum ȋn prag de iarnă, nu ne rămâne decât să ne aducem aminte de vară şi de cele 7 echipe minunate care au reprezentat TW peste hotare.
Povestea noastră ȋncepe aşa... A fost odată ca niciodată, cam pe la sfârşitul lui mai, o mândră echipa TW hotărâtă să cucerească Grecia prin participarea la schimbul de tineri „3D(imensions)”. La braţ cu Andreea Păscălin, Elina Ştefan, Mădălina Tarabulea, Ana Dragomir şi Ana Mateescu am cunoscut o Atenă autentică mistuită de demonstraţii şi am discutat intens despre discriminare, toleranţă, solidaritate şi respect pentru diversitatea culturală.
Dornici să cunoaştem lucruri noi, ȋn iulie ne-am continuat drumul spre sud-estul Europei trimiţând trei echipe ȋn recunoaştere pe plaiuri otomane. Prima echipă, formată din Andreea Păscălin, Ana Dragomir, Ioana Şprangate, Roxana Neacşu, Valeria Vdovii şi Mihaela Brăilă, a poposit ȋn Istanbul la schimbul de tineri „Creativity against unemployment” unde, alături de alţi tineri europeni, au căutat soluţii la problema şomajului ȋn rândul tinerilor. Lor li s-a alăturat ȋn Istanbul ce-a de-a doua echipă TW, formată din Ana Mateescu, Mihaela Roman, Nicoleta Radu, Ana Stocklosa, Gabriela Clipaciuc şi Bianca Guţă, care a participat la schimbul de tineri „Ashure: Noah’s Pudding” ce a avut ca temă energia nucleară ca potenţial declaşator al unei catastrofe mondiale. Cea de-a treia echipă de ambasadori TW, formată din Alexandra Palaghia, Oana Băbeanu, Bianca Trască, Loredana Albulescu şi Ionela Rotaru, şi-a concentrat atenţia pe creativitatea tinerilor şi diversitatea culturală europeană participând la Amasra la schimbul de tineri „Eurpe is canvas: I am brush”.
Tot ȋn luna iulie ne-am trimis emisarii (Loredana Vlaicu şi Oana Turcan) la vecinii noştri de la sud de Dunăre, să ne reprezinte la cursul de formare pe tehnici de comunicare „COMmunication.COM”. De asemenea, echipa TW formată din Stoica Alexandru, Doda Maria, Antonia Stănică, Ioana Ploeşteanu, Roxana Niţu, Adrian Stanciu, Corina Ruxandra Şteflea, a participat ȋn Bulgaria la seminarul „Unlimited Opportunities” ce a avut ca temă tinerii care se confruntă cu oportunităţi reduse.
La sfârşit de august, ne-am ȋndreptat agale spre Cehia unde echipa TW, formată din Florentina Moşteanu, Mihaela Roman, Mirela Tudorache, Cristina Iacob şi Mircea Nichiţelea, s-a distrat de minune ȋn nonconformistul proiect „Drawn to the Grass”. Acest proiect le-a provocat participanţilor noştri creativitatea şi abilităţile de grădinar dobândite prin participările lor la ediţiile anterioare ale Curăţeniei (de vară şi de toamnă) ȋn Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti.
La final de poveste, nu ne rămâne decât să tragem linie şi să adunăm. Astfel, ȋn perioada mai-august 2011, Programul Orizonturi Europene se mândreşte cu 7 proiecte TiA (2 traininguri şi 5 schimburi de tineri) ȋn care Asociaţia Team Work a fost parteneră şi 36 de tineri participanţi ȋn asemenea proiecte internaţionale.
Vă mulţumim tuturor pentru participare şi pentru toate amintirile frumoase din această vară!
Cu drag,
Echipa Departamentului Relaţii Internaţionale
Multumim si noi!! si asteptam urmatorul proiect ! :)
RăspundețiȘtergereUrmatorul proiect nu-mi mai scapa! Sunt convinsa ca ati avut experiente imbucuratoare si ca acum va puteti considera mai bogati cu cativa prieteni si cunostinte in diferite domenii!
RăspundețiȘtergere