marți, 20 mai 2014

Personajele Team Work îi invită pe cei mici să descopere comorile ascunse ale Grădinii Botanice!

[Later edit] Din cauza prognozei meteo nefavorabile, Vânătoarea de Comori este amânată pentru sâmbătă, 7 iunie, în același interval orar: 10:00-14:00.
_____________________________________________
Duminică, 1 iunie 2014, între orele 10:00-14:00, se va desfășura o nouă ediție a Vânătorii de Comori în Grădina Botanică ‚‚Dimitrie Brândză’’ a Universității din București. Evenimentul este organizat de Asociația Team Work și își propune să aducă în același loc aproximativ 350 de copii dornici de aventură și de distracție, cărora să le stimuleze curiozitatea față de natură.

Copiii cu vârste de până la 12 ani sunt așteptați să se înscrie chiar în ziua evenimentului la intrarea în Grădina Botanică, oricând în intervalul 10:00-14:00. Cei mici, însoțiți de părinți, de bunici sau de cadrele didactice, vor fi întâmpinați de personajele din lumea basmului și vor fi ghidați pe un traseu prestabilit. Micile spirite aventuriere vor avea ocazia de a sărbători chiar în mijlocul naturii într-un mod plăcut ziua de 1 iunie, dezlegând misterele ascunse din spatele indiciilor. Copiii își vor testa cunoștințele legate de natură și de ecologie, răspunzând la întrebările pe care personajele le vor adresa pe durata călătoriei spre tainele Grădinii Botanice. Fiecare răspuns corect va constitui un nou pas spre următorul indiciu al găsirii mult doritei comori.


‚‚Vânătorii’’ vor avea parte de distracție pe tot parcursul traseului, dar și de surprize imediat ce vor ajunge la final, precum și de o tombolă cu premii pentru copii. În plus, persoanele care doresc să susțină viitoarele proiecte derulate de Asociația Team Work în Grădina Botanică ‚‚Dimitrie Brândză’’, o pot face vizitând standul de donații amplasat la intrare. În schimbul oricărei donații făcute, acestea vor primi broșe din lut realizate și colorate manual de către membrii voluntari.

Așadar, vă așteptăm cu drag să sărbătorim Ziua Copilului într-o frumoasă destinație de poveste!


Vânătoarea de Comori face parte dintr-un proiect mai amplu desfăşurat de Asociaţia Team Work, „Grădina Botanică – Grădina Oraşului Meu”, alături de Curăţenia de Primăvară şi Curăţenia de Toamnă, Grădina Bunicii, Grădina Copiilor şi Clubul Grădinarilor.

Asociaţia Team Work este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit pentru tineri axată pe învăţare bazată pe managementul de proiect și munca în echipă. Misiunea noastră este a facilita acumularea de către tineri, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Team Work este organizat și funcționează pe proiecte și departamente (formate din şi coordonate de tineri), replicând structura și activitatea unei companii, astfel încât voluntarii să îşi poată desfăşura activitatea într-un context cât mai apropiat de cel de pe piaţa muncii. De asemenea, Team Work are o puternică orientare civică, propunându-şi să fie o organizaţie care oferă membrilor săi şi tinerilor în general contexte în care se pot forma ca oameni şi ca profesionişti.


3 comentarii:

  1. Salutare ! Acest eveniment se va tine in conditii meteo nefavorabile sau va fii anulat pt un alt weekend ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am fost pana acolo.....degeaba,deceptia de pe fata copilului meu?nimeni nu stia nimic,nici macar d-na de la casierie,frumos din partea organizatorilor,nici macar o hartie la poarta in care sa anunte anularea,si..... apropo vremea super ok. Pacat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne pare deosebit de rău, noi am anunțat cu o zi înainte pe pagina de Facebook și am trimis un mail părinților din baza de date. De asemenea, am anunțat la Grădină și la casierie, mă miră că doamna de acolo nu știa nimic, de anunțat a fost anunțată și ni s-a spus că nu este nevoie să punem un anunț, va spune direct celor ce întreabă.
      Legat de vreme, deși în ziua evenimentului nu a plouat în intervalul respectiv, vremea a fost răcoroasă, jos era umed și erau chiar băltoace, iar pentru voluntarii costumați și pentru costumele propriu-zise nu sunt condiții în regulă - lumea poate răci serios, iar costumele se pot strica.
      Ne pare însă rău că lucrurile nu s-au petrecut așa cum ne-am propus și cum vă așteptați, din păcate evenimentele în aer liber depind mereu nu doar de vreme, ci mai ales de prognoza meteo.

      Ștergere