Învață să transformi creativitatea în business!
Într-o lume dominată de sunete, imagini și idei, activitățile bazate pe talent și creativitate capătă o importanță mai mare în dezvoltarea economică și socială a regiunilor în care trăim. Marți, pe 17 decembrie, începând de la ora 10:00, Universitatea din București găzduiește conferința „Antreprenor în Industrii Creative”, ultimul eveniment din cadrul proiectului național „Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative”.
Dacă ești interesat de artă, fotografie, muzică, film, teatru, design sau orice alt domeniu al industriilor creative, vino la conferința de pe 17 decembrie pentru a afla cum poți transforma creativitatea în job full-time. Știai că 5,93% din PIB-ul României e realizat din proiecte creative și culturale? Acestea produc 100.000 locuri de muncă și au o contribuție economică mai mare sau comparabilă cu turismul, restaurantele sau sectorul imobiliar. Ceea ce înseamnă că industriile creative și culturale au creat deja o piață nouă și au potențialul de a deveni o opțiune viabilă de carieră pentru tinerii cu spirit antreprenorial.