luni, 1 iunie 2015

Team Work a sarbatorit ca in basme Ziua Copilului in Gradina Botanica Bucuresti!


Sâmbătă, 30 mai 2015Asociația Team Work a organizat cea de-a 10-a ediție a Vânătorii de Comori din Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București. Evenimentul a fost unul aniversar, făcând parte din seria de activități de voluntariat organizate timp de 10 ani în parteneriat cu Grădina Botanică.  



Vânătoarea de Comori 2015 a fost dedicată tuturor celor mici, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, la ediția din acest an participând un număr de aproximativ 250 de copii. Evenimentul s-a desfășurat în intervalul orar 10:00-14:00, participanții având posibilitatea să se înscrie oricând în acest interval. Micuții au pătruns într-un lume magică a basmului, fiind întâmpinați pe parcursul călătoriei lor de personaje de poveste precum Scufița Roșie și LupulFaraonul și CleopatraZâna cea Bună, prințeseleindieniipirații și alte personaje reprezentative.

Pentru a descoperi comoara ascunsă în Grădina Botanică, copiii au trecut prin 7 puncte ale traseului prestabilit în zonele cele mai frumoase ale grădinii, răspunzând la întrebările de ecologie puse de către personajele întâlnite în fiecare punct și testându-și astfel cunoștințele despre mediul înconjurător. Cei mici au dat dovadă de istețime în gândire și curaj în acțiunile lor, înfruntându-se cu lupul cel fioros care păzea comoara magică. La finalul aventurii prin lumea poveștilor, copiii au fost răsplătiți pentru implicarea și energia lor cu mici cadouri oferite drept recompensă de către Asociația Team Work.

De asemenea, ca în fiecare weekend, la intrarea în Grădina Botanică a fost amplasat un stand de donații cu scopul de a strânge fonduri pentru proiectele derulate anual de către Team Work. Vizitatorii au sprijinit activitățile organizației prin donațiile făcute, fondurile obținute fiind direcționate către amenajarea în Grădina Botanică a unui noi spațiu dedicat lecturii în aer liber, Grădina din Cărți.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu