Asociația Team Work vă invită și anul acesta să intrați în povestea pe care o va scrie alături de personaje de poveste pe 4 iunie 2016! Îi invităm pe toți copiii în Grădina Botanică București să cunoască personaje de poveste și să rezolve mistere în cadrul celei de-a 11-a ediții a Vânătorii de Comori!
Vânătoarea de Comori 2016 este un eveniment organizat anual de către Asociația Team Work în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București, cu ocazia Zilei Copilului. Ediția de anul acesta este organizată sâmbătă, 4 iunie, își propune să reunească un număr de 200 de copii care, împreună cu părinții, bunicii sau cadrele didactice, să parcurgă cele 7 puncte ale traseului prestabilit în puncte reprezentative ale grădinii. Lupul, Scufița Roșie, Prințul și Prințesa, Muschetarul, Faraonul și Cleopatra sunt doar câteva dintre personajele de poveste pe care le vor cunoaște cei mici odată cu trecerea prin fiecare punct și dezlegarea misterelor care vor conduce la mult-râvnita comoară.
Cei care doresc să se înscrie la Vânătoarea de Comori 2016 o pot face chiar în ziua evenimentului, oricând în intervalul 10.00-14.00, la membrii Team Work situați la intrarea în Grădina Botanică. Participanții trebuie să aibă maxim 12 ani. În plus, ca un pont șoptit de personajele noastre, micii vânători trebuie să fie pregătiți să rezolve enigme bazate pe întrebări legate de natură și botanică și, bineînțeles, să aibă la ei zâmbetul și entuziasmul copilăresc de care dau dovadă cu fiecare ocazie! La rândul lor, personajele le promit multă distracție și, mai ales, o comoară botanică drept răsplată pentru implicare și curiozitate!
Acest eveniment este sprijinit de partenerii media: StartUB.unibuc.ro, GreenReport.ro, buzzcamp.ro, InfoMediu.eu, Gratuitor.ro, Calendarevenimente.ro, Decosieco.ro, OnlineGallery, Inparc.ro, Blogunteer.ro, IQool.ro, Radio Teen, Student din Provincie, Imparte.ro, Hyperflash.ro și ProKid.ro.
Vânătoarea de Comori face parte dintr-un proiect mai amplu desfăşurat de Asociaţia Team Work, „Grădina Botanică – Grădina Oraşului Meu”, alături de Curăţenia de Primăvară şi Curăţenia de Toamnă, Grădina Bunicii, Grădina Copiilor şi Clubul Grădinarilor.
Asociaţia Team Work este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit pentru tineri axată pe învăţare bazată pe managementul de proiect și munca în echipă. Misiunea noastră este a facilita acumularea de către tineri, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Team Work este organizat și funcționează pe proiecte și departamente (formate din şi coordonate de tineri), replicând structura și activitatea unei companii, astfel încât voluntarii să îşi poată desfăşura activitatea într-un context cât mai apropiat de cel de pe piaţa muncii. De asemenea, Team Work are o puternică orientare civică, propunându-şi să fie o organizaţie care oferă membrilor săi şi tinerilor în general contexte în care se pot forma ca oameni şi ca profesionişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu