marți, 22 martie 2011

BISMUN 2011 Conference

Asociaţia Team Work susţine cea de-a treia ediţie a Conferinţei “Bucharest International Students Model United Nations” 2011.
În perioada 23 – 28 martie 2011, Asociaţia BISMUN şi Senatul României, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Sistemul ONU din România, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Fundatia Friedrich-Ebert-Stiftung, organizează cea de-a treia ediţie a Conferinţei “Bucharest International Students Model United Nations” 2011. Evenimentul va avea loc la Senatul României şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

joi, 17 martie 2011

Teo şi omul asuprit de rating

Amfiteatrul Deschis a revenit în forţă cu Teo, stand-up comediant în club 99, un om care ne-a dovedit că-i pasă şi că-i place să vorbească deschis despre problemele actuale din România. Înainte să intre în sală (plină cu 15 minute înainte de începere) şi să ne ţină cu sufletul la gură timp de o oră şi jumătate, Teo era îngândurat şi serios pentru că nu ştia ce-l aşteaptă. Însă odată ce a urcat pe „scenă”, lucrurile au început să vină de la sine. Acesta ne-a întrebat dacă se pot schimba lucrurile în presă. Răspunsul a fost un inevitabil „nu”, care nu l-a mulţumit, dar care i-a oferit un punct de pornire, căci s-a legat de mentalitatea românilor şi de voinţa care ar trebui să ne caracterizeze pe toţi. Publicul a fremătat tot timpul la discursul său, care a atins puncte sensibile din mass media românească şi nu numai.

luni, 7 martie 2011

Grădina Bunicii și Grădina Trandafirilor

Team Work a depus două proiecte pe linia de finanţare „Spaţii Verzi Urbane” deschisă de Fundaţia pentru Parteneriat și MOL România. Această linie de finanțare face parte din programul „Spații Verzi”, care are două componente: „Arii Naturale Protejate” și „Spații Verzi Urbane”.

Cele două proiecte se numesc Grădina Bunicii şi Grădina Trandafirilor și sunt realizate în colaborare cu Grădina Botanică din Bucureşti şi, respectiv, Grădina Botanică din Craiova. Până la sfârșitul lunii martie 2011 vom primi răspunsul ... sperăm să fie pozitiv pentru ambele proiecte :-) Dacă primim undă verde pentru proiecte, vom avea nevoie de voluntari grădinari! Vă ținem la curent! Țineți-ne pumnii :-)

Iată câteva cuvinte despre fiecare proiect:

marți, 1 martie 2011

Amfiteatrul Deschis - “Omul asuprit de rating”

Îţi începi ziua în metrou, înconjurat de oameni care citesc ziare de scandal. Ajungi seara acasă, poate puţin solicitat de vreo noţiune mai abstractă predată la facultate, şi vrei să te relaxezi. Cele mai la îndemână lucruri sunt: să deschizi televizorul, calculatorul sau poate radioul. Totuşi, după ce faci asta realizezi că butonând de la o emisiune la alta, există un pattern asemănător: invitaţii îşi varsă frustrările sau poartă războaie, reportajele sunt greu de urmărit, dar  nu din cauza subiectelor complicate, ştirile se rezumă la violenţă şi sume importante de bani sunt cheltuite pe nişte reality-show-uri cu tot felul de personaje care nu fac altceva decât să umple timpul de emisie.

miercuri, 2 februarie 2011

Trainer’s laboratory – Experience non-formal training tools!


S-a zvonit la un moment dat în istoricul Team Work o informaţie care ar fi adus mari nelinişti cercetătorilor britanici dacă ar fi ieşit la iveală. Anume că la Team Work există o pălărie magică a ideilor. Din motive obiective, această situaţie a fost imediat muşamalizată şi cu timpul a devenit uitată.  Pentru a nu da naştere unui război diplomatic vă rugăm să nu spuneţi nimănui, dar tindem să credem că acest zvon este până la urmă...REAL!!!
 Motivul acestei desoperiri şocante este proiectul „Trainer’s laboratory – Experience non-formal training tools!”, cel mai nou din seria fenomenelor paranormale manifestate prin proiecte grozave, care au avut loc la Team Work.