Compania Inspire Group, împreună cu domnul Ivan Patzaichin, ambasadorul evenimentului BUZZ!Camp, a încheiat cu mândrie cel de-al 10-lea circuit național în care peste 2500 de participanți au făcut un nou pas în dezvoltarea lor.
Noua ediție și-a propus, ca și în edițiile anterioare, să sprijine tinerii cu potențial, dar și să sărbătorească cei cinci ani de existență pe piața evenimentelor de dezvoltare personală și orientare în carieră.
Am început energici cu orașul Sibiu și am continuat în ritm alert cu Brașov, Timișoara și Cluj.
În București, în cele 5 zile de desfășurare a evenimentului, peste 20 de speakeri (Ivan Patzaichin, Mihaela Tatu, George Ivașcu, Ariel Constantinof, Radu Constantinescu, Vali Porcișteanu, Victoria Răileanu, Ovidiu Eftimie etc.) si peste 25 de companii (Pepsi, Microsoft, Orange, P&G, BCR, Raiffeisen, Lidl, Mercedes, Farmexpert, Cora, EY etc.) au investit în drumul personal și profesional al tinerilor participanți.
În cadrul conferințelor participanții au fost încurajați să accepte provocările, au aflat cât de important este să-și atingă limitele, care este rolul mentorilor pe care îi aleg, care este puterea cuvintelor în networking și cum acțiunile pot contura personalitatea fiecăruia.
Reprezentanții companiilor au fost deschiși și le-au oferit sfaturi în cadrul fotoliilor de consiliere, iar workshop-urile pe care le-au susținut au fost apreciate de către tineri. Aceștia au fost încântați de sinceritatea de care au dat dovadă, de informațiile primite și exercițiile pregătite. Ne-au mărturisit că au învățat multe lucruri și că se simt mai motivați pentru următorii pași în cariera lor.
Ediția aniversară BUZZ!Camp București s-a încheiat cu o gală de premiere a partenerilor și a participanților care au acceptat provocările lansate în campania de promovare și pe parcursul desfășurării evenimentului. Astfel, în urma voturilor primite din partea participanților, companiile Pepsi și P&G au primit titlul de „cel mai dorit angajator”, iar câștigătorii concursurilor “Hunt the BUZZ” și “Imagine your BUZZ!Camp!”, împreună cu alți 20 de tineri, s-au bucurat de tablete, tastaturi flexibile și multe alte premii surpriză oferite zilnic de Inspire Group.
Cu aceeași energie și determinare ne-am îndreptat spre Galați și Iași, unde am închis cercul traseului aniversar într-o atmosferă la fel de motivantă.
Mulțumim partenerilor care ne-au susținut și care au sprijinit eforturile noastre de a investi în dezvoltarea tinerilor aflați la început de drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu