marți, 7 octombrie 2014

Noi detalii despre cea de-a 12-a editie BuzzCamp: de acum iti poti lua cetatenia BuzzCamp!



BuzzCamp, cel mai complex eveniment bianual dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-26 de ani, revine în perioada 3-7 noiembrie 2014, la Hotel Minerva din București. Studenții și tinerii absolvenți vor fi puși față în față cu companii de top, speakeri motivaționali și persoane publice venite special pentru a comunica pe teme de dezvoltare personală și pentru a interacționa cu cei prezenți.


Încă de la înființare, comunitatea BuzzCamp a atras mii de tineri profesioniști interesați de dezvoltarea lor personală. Conceptul ediției din acest an are ca scop recompensarea participanților și integrarea lor în comunitatea deja formată în jurul evenimentului.

Anul acesta, fiecare participant va primi buletinul BuzzCamper ce le va oferi posibilitatea de a participa la toate conferințele pe durata întregului eveniment, iar la final, acesta va fi fericitul posesor al unei noi cetățenii, cetățenia BuzzCamp.

Programul ediției cu numărul 12 este divers și atractiv pentru toți tinerii. Temele BuzzCamp ce vor fi dezbătute în cadrul evenimentului sunt:

· 3 noiembrie - Prinț sau cerșetor? Atitudinea care îți schimbă viața.

· 4 noiembrie - INs and OUTs în online

· 5 noiembrie - Succesul celorlalți – piedică pentru tine?

· 6 noiembrie - Motivare sau automotivare – ce te pune în mișcare?

· 7 noiembrie - Ești creatorul vieții tale! Începe acum!

”Pentru această ediție ne-am dorit diversitate, atât în temele abordate, cât și în alegerea speaker-ilor. Pentru studenții din anul întâi, BuzzCamp reprezintă un prim pas către o dezvoltare frumoasă, iar pentru colegii lor mai mari o nouă oportunitate de a se redescoperi, prin activitățile pregătite încercăm să le oferim mai mult de atât”, a declarat Sabina Popârlan, project manager BuzzCamp.

Pe lângă București, anul acesta BuzzCamp ajunge în alte 6 orașe unde tinerii profesioniști, studenții și absolvenții vor fi puși față în față cu speakeri de renume pentru a discuta despre dezvoltarea personală și orientarea profesională a fiecăruia.

Programul BuzzCamp 12

Ø București - 3 – 7 noiembrie 2014

Ø Brașov – 11 noiembrie 2014

Ø Sibiu – 13 noiembrie 2014

Ø Cluj – 18 noiembrie 2014

Ø Timișoara – 20 noiembrie 2014

Ø Iași – 26 noiembrie 2014

Ø Bacău – 27 noiembrie 2014



Înscrierile pentru BuzzCamp12 sunt deschise la link-ul:http://buzzcamp.ro/event/inscriere/

Mai multe informații privind programul BuzzCamp sunt disponibile pe site-ul evenimentului și pe pagina de Facebook.



BuzzCamp este un proiect marca Inspire Group, iar înscrierea și participarea la eveniment sunt gratuite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu