De Ziua Pământului (22 aprilie), Asociația Team Work lansează împreună cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București programul de voluntariat permanent „Green Work”. În cadrul acestuia 10-20 de voluntari vor participa în fiecare sâmbătă la activități de grădinărit și curățenie specifice spațiului botanic, sub îndrumarea unui biolog și cu sprijinul voluntarilor Asociației Team Work. Apelurile vor fi lansate în fiecare luni și vor fi închise în momentul în care a fost atins numărul necesar de voluntari.
„Green Work” este un program ce vine în completarea activităților de curățenie pe care Team Work le derulează de 10 ani în Grădina Botanică București: Curățenia de Primăvară și Curățenia de Toamnă. Acestea reunesc anual între 400 și 600 de voluntari cu scopul de a oferi un sprijin consistent activității Grădinii Botanice. Natura însă nu stă pe loc între cele două momente și evenimente punctuale, motiv pentru care a apărut programul de voluntariat permanent „Green Work”. Activitățile derulate în cadrul acestui program merg de la simple la complexe, participanții având chiar posibilitatea de a învăța și dobândi abilități într-ale grădinăritului.
Informații utile pentru cei ce doresc să devină voluntari în cadrul programului „Green Work”:
- activitatea se desfășoară în fiecare sâmbătă și/sau duminică, în intervalul 09:30-13:00
- înscrierile sunt săptămânale și sunt lansate lunea pentru weekend
- dacă o persoană care s-a înscris nu mai poate participa, ea trebuie să anunțe pentru a da posibilitatea altei persoane să participe, în caz contrar nu mai poate participa la activități viitoare
- fiecare voluntar va semna un contract de voluntariat cu Asociația Team Work, conform Legii Voluntariatului nr. 78/2014
- apelurile de înscriere vor fi lansate pe pagina de Facebook a Team Work și pe grupul de Facebook dedicat Voluntarilor Team Work la Grădina Botanică
- dacă aveți întrebări, ne puteți scrie la adresa gradina.botanica@teamwork.org.ro
Participarea se face în ordinea înscrierilor prin completarea acestui formular online.
Primul apel „Green Work” a fost pentru sâmbătă, 25 aprilie 2015.
Primul apel „Green Work” a fost pentru sâmbătă, 25 aprilie 2015.
Ne vedem la Grădină! :-)
Bravo! Locurile de voluntari "Green Work" deja sunt ocupate pentru duminica din 10 Mai (a.c). Așa că m-am înscris hotărât și repede la toate acțiunile de grădinărit de sâmbătă din luna Mai, altfel - după cum se vede - risc serios să răsfoiesc de ex."Omul nostru din Panama" de Graham Green între pereți ... - mai bine în Grădina Botanică, după și în continuarea orelor plăcute petrecute cu grădinărit activ și contemplarea naturii calm-efervescente. Mult succes "Green Work" !
RăspundețiȘtergereSe ocupă destul de repede locurile, într-adevăr, dar atenție că duminica activitățile nu sunt de grădinărit, sunt activități în sere și în muzeu, de ghidaj și supraveghere. Sâmbetele sunt cele active :-)
ȘtergereCorect :) Exact asta e ideea de subliniat. Iată o intervenție binevenită. Zile frumoase, programe și proiecte reușite Anca Anton și Team Work!
ȘtergereMulțumim frumos! :-)
Ștergere